Dragoste la ultima vedere / Dashuri me shikim të fundit

Frecţie pe un obraz de lemn

În faţa uşii lor - ca şi cum ar fi vrut să te atenţioneze că vei păşi într-un iad conjugal - aţipise unul din cei trei maidanezi (pe cap de muritor) ai cartierului. Vecinul îl sări în tăcere, fără să scuipe sau să se simtă jignit de atîţia cîini pe capul lui.
Soneria era stricată.
Vecinul îşi dezlipi degetul de pe soneria stricată şi bătu la uşă cu delicateţe. Inaccesibilul lor banal deveni din ce în ce mai accesibil, în timp ce tălpile doamnei se apropiau de partea cealaltă a uşii.
- Ah, poftiţi, poftiţi, - spuse doamna oarecum incomodată.
Vecinul mulţumi tăcut, zîmbitor, încercînd să nu cadă pradă acelui viciu încă nenumit care te ispiteşte să sari direct în centrul sufrageriei sau al dormitorului altora şi abia pe urmă să-i lămureşti de ce te-ai dus la ei. Dar Ei n-aveau de ce să se teamă. Nu stăteau nici deasupra şi nici dedesubt, nu depindeau de nesfîrşitele inundaţii ale blocului, de zgomotele sau de alte nenorociri mărunte din acelea care produc duşmănii pe viaţă. Erau doar vecini, ca şi cum ar fi fost vecini doar în suflet.
- Deranjez? - întrebă Vecinul.
- Doamne fereşte! - răspunse soţul doamnei. Chiar ne întrebam cum de nu ne-aţi făcut nici o vizită anul acesta.
- Mîine se face chiar un an, - zîmbi Vecinul.