Romanzi allo specchio
"L'anno in cui fu inventato il cigno" / videolettura
"L'anno
in cui fu inventato il cigno" Romanzo tradotto dall'originale in
rumeno ("Anul
in care s-au inventat lebăda", Bucarest 1997) da Giuseppe Stabile
Pubblicato da Besa Muci
L'immagine in copertina: Ardian-Christian Kyçyku
Nardò, Italia 2021
Ideazione, sceneggiatura, riprese (Pogradec, Albania; Bucarest, Romania), montaggio e voce: Ardian-Christian Kyçyku
Musica: Frammento di J. S. Bach, Suita Francese n. 5 in sol maggiore, BWV 816: III. Sarabanda, interpretata da Vadim Chaimovich
Sono stati utilizzati anche brevi pezzi di vari materiali cinematografici
Fonte: Youtube
RO: "Am privit oraşul. Fereastra înaltă nu-mi permitea să văd pământul, trecătorii, cuplurile de îndrăgostiţi, curvele şi nici şoaptele somnoroase ale serii. Lumina agonică a zilei ninsese peste lac, încet, mută, ca să ia forma unei piramide cristaline, înfigându-se din ce în ce mai adânc în apele întunecate. Apa se luminase fulgerător, amuţită poate datorită absenţei oricărei schimbări în ritmul veşnic, pe urmă devenise pământie, pe urmă: de un verde închis, gri, bleu marin, neagră, iar sângele acestor transformări, uimit şi rarefiat în aceeaşi muţenie supraumană, se vărsase lent de-a lungul orizontului. Nici o pasăre, nici un zbor, nici un zâmbet. Sângele a fost la început roz, pe urmă portocaliu, albastru visător, bleu. Cu ochii închişi, mă gândeam că astfel se lăsa noaptea peste tărâmurile morţii frumoase, în care trăiesc fiinţe dure şi neasemuit de iubitoare, fiinţe tăinuite în chiar deschiderea lor şocantă, în sinceritatea cumplită a celor care nu cunosc spaima falsă faţă de moarte şi nici tăria ipocrită şi otrăvitoare a oamenilor sclipitori, dar văduviţi de suflet; astfel se lasă amurgul şi noaptea peste tărâmurile morţii frumoase în care oamenii nu numai că nu se tem de moarte, ci şi visează la ea ca la o femeie, zboară cu ea, mănâncă cu ea, dansează cu ea, zâmbesc cu ea. Mă gândeam că deseori sperma era pentru trup ceea ce era lacrima pentru suflet. Şi cât ai clipi din ochi, cât ai clipi din puşcă, cerul s-a aplecat peste bolta orizontului şi-a înghiţit, într-o iubire lipsită de cuvinte, toate culorile absenţei sale, toate dorurile şi rănile logicii, toate regretele absenţei noastre în el, şi nu ştiu cine a plâns sau s-a plâns în mine; ştiam doar că suta de ani nu dura mai mult, nu durea mai mult, iar eu puteam s-o trăiesc în linişte, fără grabă, puteam chiar s-o înghit, şi să zâmbesc copilăreşte cu dorinţa de a vrăji o altă expresie sau formă a timpului. Eram singur, o piatră ar fi crăpat în locul meu, nu eram din piatră…"
[Ardian-Christian Kuciuk: "Anul în care s-a inventat lebăda", roman, București 1997]
Sofferenti di seconda linea - Intervista ["Viti kur u shpik mjellma" në italisht]
Ardian-Christian Kyçyku o Kuciuk (Pogradec, 23 agosto 1969), scrittore di espressione albanese e rumena, autore poliedrico di oltre 50 opere originali (romanzi, prose brevi, drammi, sceneggiature, traduzioni e saggi). Pluripremiato per i suoi romanzi, in Albania, Kyçyku è anche un profondo conoscitore dei Balcani (co-fondatore dell’Istituto di Studi balcanici “Hæmus” e dell’omonima rivista, di cui è anche direttore e redattore). La sua prosa visionaria può essere accostata a quella di Kafka, Kadarè, Buzzati o Murakami, attinge a un immaginario più balcanico che albanese ma aspira chiaramente all’universalità. Autore de L'anno in cui fu inventato il cigno (Besa Muci 2021), in questa interessante intervista, si racconta e ci racconta. Buona lettura.
Anna Lattanzi: Parliamo de "L'anno in cui fu inventato il cigno". Perché decidi di
scrivere questo libro?
Ardian-Christian Kyçyku: È il mio primo libro scritto direttamente in romeno. Sono passati 25 anni da allora. L'ho scritto tra il 7 ed il 18 febbraio 1996, a Bucarest. Ha avuto un'accoglienza straordinaria, non soltanto per il fatto che era scritto da un autore straniero. Questo libro è stato seguito da "Il dolce mistero della follìa" (33 prose) ed "Una tribù gloriosa e morente – l'epopea di un oblìo". Tutti possono essere letti separatamente, ma anche come una trilogia definita dalla critica "una nuova mitologia balcanica"






