Ardian-Christian Kuciuk, Iolanda Malamen
ZIUA, 3 noiembrie 2008, pag. 17 - Dialoguri
Iolanda Malamen: Ardian-Christian Kuciuk, Dumnezeu ţi-a dat o a doua
patrie literară: România. Duci, cum s-ar spune, ,,dulcea povară,, a două limbi
în care scrii lucruri diferite. Mi se pare fascinant.
Ardian-Christian Kuciuk: Trebuie să spun că aceste două patrii, cu timpul, au devenit mai mult textuale, decât literare. Pentru mine, fascinant rămâne darul de a putea menţine un echilibru real între dulceaţa poverii şi povara dulceţei.
- Te-ai reinventat într-o nouă cultură. A fost totuşi o traumă?
- Mai mult decât o reinventare, a fost ca un soi de urcare a unui munte mergând cu spatele. Înainte de a scrie direct în româneşte „Anul în care s-a inventat lebăda”, de pildă, în anul de mare graţie 1996, nu credeam că voi mai scrie într-o altă limbă, decât albaneza. Poate a fost o traumă pentru ceilalţi, deşi comportamentul meu n-a avut nicio pată de anormalitate. A fost ridicarea firească a unei opere literare la acel nivel unde poţi face literatură globală cu cât mai locale devin limbile în care scrii.