Cu percepţia celui ce aşteaptă cu nerăbdare vârsta de 70 de ani (de ce, nici eu nu ştiu), as spune ca Ardian-Christian Kuciuk este, la 40 de ani “si un firtal”, cum ar zice Caragiale, un scriitor tot tânăr. Adica, la fel de tânăr ca democraţia noastră “emergenta” şi la fel de matur (ba nu, chiar bătrân-bătrân) ca Balcanii. E tânăr pentru ca scrie mereu altfel şi e bătrân căci e mare meşter. A fost mai întâi aed al lumii albaneze, apoi al spaţiului balcanic, iar acum este unul universal, al tuturor spatiilor. Inclusiv al spatiilor Vieţii şi Morţii şi a fascinantei lor frontiere. Frontieră? Fascinantă? E doar “traseul” ITB/RATB de cinci staţii al autobuzului învechit şi arhiplin – buchete de flori, căciuli, pălării, bătrâni şi bătrâne, mirosuri – care are staţie la “Cărarea dintre vii” şi cap la cimitirul “Pacea între popoare”. E traseul de la fiinţă la nefiinţă, dar şi al tranziţiei spre democraţie, cu “vocile răguşite ale calatorilor, tusea sau flegmele frânte, fetele tâmpe, de morţi treziţi la un control al fiscului, să zicem, soneriile de mobil, frânturile de muzică execrabilă… Şi mai ales duhoarea. Adică: mirosurile devastatoare”.
Dâra despărţitoare dintre tărâmurile Vieţii şi Morţii o vede, însa, doar Ardian Kuciuk. Punctele şi liniile convenţionale ce marchează graniţe sunt păpuşile care “îşi pot căpăta cu totul alt sens (si rost) trecând prin proba de spirit a materiei cenuşii şi a minţii omeneşti” pentru a fi “traduse într-o altă materie primă” (citiţi cartea “Loc pentru o singură păpuşă” şi vă veţi lămuri mai bine). Sunt vii sau neînsufleţite aceste păpuşi? Nici una, nici alta, şi una, şi alta. Oricum, sunt/suntem vietăţi/obiecte ale tranziţiei, căci, explică fata care face păpuşile împreună cu tatăl ei, “nu avem dreptul moral să facem păpuşi cu chipuri prea lucide, uneori chiar ironice. Ca să se poată relaxa, societatea actuala are nevoie doar de păpuşi cu feţe idioate. Care-i fac pe cumpărători să se simtă mai puţin nefericiţi, mai puţin handicapaţi, mai isteţi”.
Dar de ce vorbim noi de literatura acum, într-un moment cetăţenesc atât de fierbinte, într-o campanie electorală cu miza atât de mare? Simplu, pentru ca mâine-poimâine numele lui Kuciuk şi ale altor câţiva vor fi mai ştiute decât ale gureşilor şi mult-văzuţilor prea puternici ai zilei. Din textele lor, cei de după noi vor afla mai multe şi mai adevărate lucruri decât din discursuri, articole şi programe electorale efemere. Vor vrea urmaşii noştri să ştie ce va să zică, bunăoară, atmosfera electorala, tranziţie, economie de piaţa născânda? Iată: “Pe trunchiul unui copac, stau una peste alta nenumărate afişe de candidaţi la alegeri uitate şi proaspete, reclame de concerte, de spectacole de circ, anunţuri matrimoniale, invitaţii la partide de sex ocazional, numere de telefon, anunţuri oficiale ale primăriei, invitaţii la terapii de calmare în masa, poze de căţei pierduţi, cifre, simboluri, reclama unui sobar şi a unui meşter de chei yale. Afişele s-au schimonosit de ploi bătrâneşti şi de vânturi. Portretul unui candidat este rupt la mijloc şi, în loc de picioare, se vad coapsele unei dansatoare la bara”.
Dar de ce vorbim noi de literatura acum, într-un moment cetăţenesc atât de fierbinte, într-o campanie electorală cu miza atât de mare? Simplu, pentru ca mâine-poimâine numele lui Kuciuk şi ale altor câţiva vor fi mai ştiute decât ale gureşilor şi mult-văzuţilor prea puternici ai zilei. Din textele lor, cei de după noi vor afla mai multe şi mai adevărate lucruri decât din discursuri, articole şi programe electorale efemere. Vor vrea urmaşii noştri să ştie ce va să zică, bunăoară, atmosfera electorala, tranziţie, economie de piaţa născânda? Iată: “Pe trunchiul unui copac, stau una peste alta nenumărate afişe de candidaţi la alegeri uitate şi proaspete, reclame de concerte, de spectacole de circ, anunţuri matrimoniale, invitaţii la partide de sex ocazional, numere de telefon, anunţuri oficiale ale primăriei, invitaţii la terapii de calmare în masa, poze de căţei pierduţi, cifre, simboluri, reclama unui sobar şi a unui meşter de chei yale. Afişele s-au schimonosit de ploi bătrâneşti şi de vânturi. Portretul unui candidat este rupt la mijloc şi, în loc de picioare, se vad coapsele unei dansatoare la bara”.
O cronică politică pe seama unui scriitor care nici nu vrea să audă de politică nu este, dacă e vorba de Ardian Kuciuk, nici oximoron, nici diversiune, nici necuviinţă faţă de autor. Căci Politica este, ar trebui să fie, până la urmă, Viaţa. Vechii greci vedeau în politică ştiinţa care încearcă sa-si imagineze regimul ideal. De viaţă împreună. Deocamdată, visatul regim ideal este mai degrabă la capătul autobuzului, la “locaţia” Pacea între popoare.
(Corneliu Vlad, Ziarul Informaţia, Bucureşti, 2 noiembrie 2009. From: www.amosnews.ro).
